Despre Clişeu


Clişeul

Comunicarea poartă un rol primordial în vieţile noastre încă de la naştere. Suntem ființe complexe şi adaptabile. Suntem generatoare de informație, dar şi consumatori. Suntem dependenţi de mediul înconjurător şi de ce ne oferă.

Este imposibil să convieţuim unii cu ceilalţi fără să existe o conexiune psihică între noi, o legătură imposibil de realizat fără un emiţător, receptor, destinatar, mesaj, referent, canal etc.

În comunicare este permis aproape orice, depinde, în mod special, de participanţii la actul de comunicare şi de regulile impuse de ei.

Datorită necesităţii omului de a stoca informaţii şi de a genera ,totodată, la rândul lui, se produc mici greşeli în ceea ce priveşte exprimarea. Factorii principali ce constau în greşelile gramaticale sunt datoraţi lipsei de documentare a unuia sau a mai multor participanţi ai actului de comunicare sau a neatenţiei cu care ei se confruntă.

Pentru evitarea greşelilor în dialog, au apărut clişeele. Ce este clişeul? Clişeul este o formulă stilistică, o expresie banalizată din cauza repetării excesive. Această definiţie scoate în evidenţă limitarea la un anumit limbaj folosit de către persoana care obişnuieşte să repete de nenumărate ori aceleaşi cuvinte, grup de cuvinte sau expresii. Utilizarea clişeului duce la monotonie, dezinteres pentru un subiect sau pentru o persoană anume, care nu aduce nimic inovator.

Multe persoane sunt de părere că utilizarea clişeelor le garantează materiale bune, mergând pe premiza că lumea oricum este familiarizată cu expresiile folosite în diferite contexte, ceea ce le face materialul accesibil oricărui public; un alt factor pentru această siguranţă ar fi mentalitatea de turmă: dacă vecinu’ a folosit o expresie, de ce să nu o folosesc şi eu? Înseamnă că a scris bine din moment ce nimeni nu a îndrăznit să îi facă vreo observaţie. Hai să încerc şi eu.

Scopul nostru în viaţă este de a avansa pe toate planurile (profesional, sentimental etc), iar îmbogăţirea vocabularului poartă un rol foarte important, în special dacă funcţia la care o persoană este aspirantă sau chiar se află în postul mult dorit, este una care cere un vocabular bogat, iar inovaţia e la mare căutare.

Clişeul  nu face decât să încetinească sau să stagneze procesul de iniţiere al unui om în mediul în care trăieşte şi este o soluţie pentru cei care nu simt nevoia de a face un efort intelectual, este potrivit persoanelor care, poate, nu au timp să creeze ceva nou sau nu au inspiraţie.

Putem numi un clişeu o îmbinare care asociază automat unui substantiv un anumit adjectiv: frunza este verde, muntele înalt, fată frumoasă, mamă bună, bătrânul înţelept. Datorită acestor îmbinări simple şi uşor de asociat, vorbitorul cade pradă comodităţii şi duce mai departe acest obicei prost, care se încheie, deseori, cu un simplu copy /paste.

Din păcate, clişeul s-a strecurat şi în limbajul utilizat în mass-media datorită dorinţei jurnaliştilor de a scăpa de repetiţie, dar nu au făcut decât să folosească la nesfârşit aceeaşi listă de stereotipuri.  Astfel, Bucureştiul devine „Micul Paris”, Timişoara este „oraşul de pe Bega”,alcoolul este „licoarea lui Bachus”, fotbalul se transformă în „sportul rege ” ori „sportul cu balonul rotund”, evenimentele din 11 septembrie sunt descrise ca „atentatele care au şocat o lume întreagă”, iar în presa românească, vremea nu se mai încălzeşte, ci „mercurul termometrelor urcă”.

În concluzie, omul nu doreşte să audă cuvinte sau grupuri de cuvinte folosite în exces, el mereu va fi în căutarea inovaţiei, a subiectelor tratate cu seriozitate de oameni serioşi, dedicaţi slujbei lor şi mereu cu un pas înaintea celor care abuzează de clişee.

Visele deja-vu aparţin universurilor paralele


Cu toţii am avut la un moment dat, în viaţa de zi cu zi, un deja-vu. Am fost protagoniştii unor evenimente despre care ne aminteam exact cum s-au desfăşurat, în ce circumstanţe, cu cine, când, unde sau de ce. Veşnica întrebare după un deja-vu :„Cum este posibil să visez cu ceva timp înainte o întâmplare al cărei protagonist sunt şi totul să se deruleze în viaţa reală exact cum am visat ? ”. Mulţi experţi au susţinut diverse teorii: cum că creierul nostru reţine imagini din viaţă (de exemplu mersul la şcoală, unde vedem zilnic aceleaşi feţe, aceleaşi încăperi, aproximativ aceleaşi evenimente) şi noi visăm practic o zi normală din viaţa noastră, cu persoane pe care le cunoaştem, locaţii frecventate, lucruri ce fac parte din rutină.

Sunt de acord parţial cu ceea ce au susţinut savanţii mult timp, însă cum explică ei acele vise în care acţiunea se desfăşoară cu persoane necunoscute, în locaţii nemaifrecventate ? Sunt de părere că explicaţia este existenţa unor universuri paralele, susţinută de Einstein, prin Teoria Corzilor (Strings Theory). Cea mai plauzibilă explicaţie pentru visele deja-vu este existenţa într-un univers paralel a unui alt „EU”, care trăieşte perfect normal, univers în care evenimentele sunt aceleaşi cu cele care ni se întâmplă nouă în timpul real şi nu ipotetic. Cred că există o diferenţă de timp între universuri şi, din acest motiv, se întâmplă să visăm evenimente din viaţă care nu ni se întâmplă decât abia după o perioadă.

Recent, oamenii de ştiinţă au descoperit pentru prima dată existenţa unor Universuri paralele, sub forma unor bule cosmice, care se ciocnesc în timp şi spaţiu. Cercetările acestui multiunivers sunt efectuate de către fizicieni de la universităţi din Marea Britanie.Teoria care invocă aceste bule ale Universului este o teorie numită oficial „inflaţia eternă”, conform căreia asemenea Universuri se ciocnesc între ele tot timpul.

Einstein şi-a petrecut ultimii 30 de ani din viaţă încercând să creeze o teorie care să explice cele patru forţe fundamentale ce guvernează Universul: gravitaţia, forţa electromagnetică şi cele două forţe nucleare (tare şi slabă). Această teorie a marii unificări ar fi trebuit să înglobeze teoria relativităţii generalizate (TRG), care explică gravitaţia, mecanica cuantică şi celelalte două forţe. O dată găsită, această teorie ar fi trebuit să explice, în mod consistent, toate fenomenele din Univers. Din păcate, Einstein a eşuat, iar mulţi fizicieni s-au grăbit să afirme că ceea ce Creatorul a despărţit, nici un om nu poate uni la loc.

Relativitatea generalizată a lui Einstein introduce timpul ca o a patra dimensiune, iar în noul context gravitaţia nu reprezintă decât o curbare, o deformare a spaţio-timpului patru-dimensional. În 1921, T. Kaluza adăuga o a cincea dimensiune spaţială şi explica lumina (deci forţa electromagnetică) ca o deformare, o vibraţie, ce se propagă prin hiperspaţiul cu cinci dimensiuni.

Revenind la Teoria Superstringurilor sau Teoria Corzilor a savantului care susţine existenţa universurilor paralele,în această teorie, corzile aflate sub excitaţie sunt alcătuite din particule elementare. Corzile trebuie să fie întinse sub tensiune, pentru a deveni excitate, dar aceste corzi nu sunt prinse de un suport, ele plutesc în spaţiu-timp. Dacă teoria corzilor este o teorie a gravităţii cuantice, atunci mărimea medie a unei coarde trebuie să fie aproximativ egală cu lungimea Planck, care este de aproximativ 10-33 cm. Corzile pot fi închise (sunt ca o bucată de sfoară sub formă de cerc) sau deschise (ca o bucată de sfoară), cele deschise se pot închide, şi devin închise. Aceste corzi interacţionează unele cu altele în spaţiu şi timp, rezultând particule elementare.

Teoria Superstring poate explica toate cele patru forţe fundamentale şi priveşte particulele elementare ca pe nişte vibraţii ale unor corzi microscopice, denumite stringuri. Conform acestei teorii, Universul are 10 dimensiuni: 9 dimensiuni spaţiale + timpul. Dintre dimensiunile spaţiale, primele 3 sunt accesibile simţurilor noastre, pe când ultimele 6 dimensiuni spaţiale sunt extrem de mici.

Concluzia teoriei lui Einstein ar fi că drumul spre marea unificare s-ar putea să treacă prin hiperspaţiu, de unde reiese existenţa universurilor paralele.

Teoriile lui Einstein şi noile descoperiri ale ştiinţei din ziua de azi îmi întăresc convingerile privitoare la relaţia strânsă a viselor deja-vu cu universurile paralele.

Sursa : http://www.esoterism.ro

Simulare explozie nucleară


Salut !

Ştiu că n-am mai scris de câteva zile şi că v-am lăsat în suspans, dar astăzi am zis că e cazul să revin cu ceva nou, diferit faţă de ce am citit pe celelalte bloguri în ultima perioadă. Este vorba despre o simulare a unei  explozii nucleare şi mai exact a centralei Cernavodă.

Deci, să vă „explicitez” eu care-i treaba. La facultate, mi s-a dat o temă şi am avut de scris un articol fictiv, să relatez nişte întâmplări. Mi-a plăcut provocarea şi abia aştept să-i dau un copy/paste aici.

Cam atât am avut de zis şi….spor la citit !( asta dacă nu credeţi că aveţi altceva mai bun de făcut)

Dezastru nuclear: Cernavodă zguduie sud-estul Europei !

Istoria se repetă. După douăzeci și șase de ani de la tragicul accident de la Cernobîl, miercurea aceasta s-a produs o explozie la centrala nucleară din Cernavodă. În urma exploziei au rezultat două sute de mii de decese, fiind afectate toate zonele din apropierea localității. Printre primele victime ale accidentului s-au numărat muncitorii, pompierii și militarii.

Cauza exploziei a constat în greșeala muncitorilor de a turna apă foarte rece peste miezul reactorului foarte fierbinte, iar pereții centralei nu au făcut față exploziei, fiind mult prea subțiri. Scutul superior al clădirii a fost pulverizat, învelișul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate la mai mulți kilometri distanță în atmosferă.

Întreaga țară se află într-o stare de șoc, mai ales că în urmă cu trei decenii, aproximativ, s-a confruntat cu explozia nucleară de la Cernobîl, resimțindu-se în timp malformații și tipuri de cancer la o treime din populație.

O mare problemă care se pune în discuție ar fi Dunarea, principalul fluviu care se varsă în Marea Neagră,  ea fiind infestată de deșeuri chimice, odată ajunsă în mare, afectează țările cu deschidere la ea. Vorbim de un dezastru mai mare decât cel cauzat de explozia de la Cernobîl, nefiind atâtea victime colaterale precum sunt cele în prezent. Prima țară afectată la nivelul țărilor vecine este Bulgaria, fiind mult mai aproape de zona în care a avut loc explozia, dar și din cauza „înrudirii” cu Marea Neagră. Următoarele țări afectate sunt Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Georgia și Turcia, care au de asemenea contact cu Marea Neagră.

Specialiștii se așteaptă la o gamă variată de mutații atât la nivelul populației, cât și la nivelul faunei și al florei , iar în unele zone se discută chiar de dispariția unor specii unice din regnul plantelor și al animalelor.

Dintre cei peste patruzeci de compuși și elemente radioactive eliberate în aer, cei mai activi și periculoși sunt dioxidul de uraniu și produșii de fisiune puternic radioactivi. Aceștia cauzează afecțiuni ale organelor interne și duc la cazuri de cancer pulmonar, cancer tiroidian, leucemie, tumori și mutații genetice.

Încă din 2008, un diplomat american a vizitat de mai multe ori  centrala nucleară Cernavodă, fiind mereu însoțit de reprezentanți ai CNCAN ( Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare), și de nenumărate ori a tras semnalul de alarmă declarând că este o mare problemă  atât la nivelul echipamentelor, ele fiind foarte vechi, cât și la nivelul angajaților, ei nefiind pregătiți pentru un impact major, instruirea lor făcându-se destul de rar. În ciuda avertismentelor date de specialiști, subiectul  cu privire la o eventuală explozie nucleară la Cernavodă a fost complet ignorat.

Sunt șanse ca, în viitorul apropiat, sursele de energie regenerabilă să le înlocuiască pe cele atomice și să diminueze riscurile unei viitoare catastrofe.

Educația copilului tău contează !


Am avut nevoie de  mulți ani de civilizație pentru a realiza că educația are un rol extrem de important în viața noastră, în societate. Suntem ființe complexe și adaptabile. Suntem generatoare de informație, dar și consumatori. Suntem dependenți de mediul înconjurător și de ce ne oferă. Suntem dependenți de istorie.

Am evoluat mult pe toate planurile și ne aflăm într-o eră a internetului care are rolul de a ne ușura munca prin oferirea informațiilor de care avem nevoie, oricând, nelimitat și gratis. Este nevoie de o alianță între sistemul de învățământ și internet.  Avem nevoie de un update! De aceeași părere este însuși matematicianul Solomon Marcus: „Acum s-au lansat programele pentru copiii de șase ani. Este una dintre cele mai delicate vârste ale omului. Citind aceste programe, mi-am dat seama că cei care le-au elaborat, specialiștii în pedagogie, formați în perioada mult anterioară internetului, vin cu niște apucături care nu se potrivesc deloc. De pildă, obsesia de a confecționa lucruri din plastilină. Pentru era internetului, acestea devin complet anacronice. Aici se vede eșecul: nu reușim să inserăm noua viziune pe care o aduce internetul in sistemul educațional. Și asta se vede la toate nivelurile învățământului, de la cel elementar la cel universitar”.

Desigur, este adevărat că trăim în era internetului, însă nu sunt de acord în totalitate cu ceea ce spune domnul Solomon Marcus. Creativitatea are un rol foarte important în viața unui om, în special a unui copil care are nevoie de ceva palpabil, de o activitate practică și nu virtuală, pentru că alta este satisfacția când realizează ceva cu mânuțele lui, e alt efort, altă plăcere. Nu mi se pare normal ca părinții să le facă cunoștință copiilor de 2-6 ani cu calculatoarele, mai ales cele conectate la internet, unde găsim milioane de site-uri care nu ar trebui să fie accesate de cei mici, mai ales că acestea sunt ușor de accesat.

Nu consider că internetul reprezintă 100% viitorul în orice domeniu; practic asta reiese din ceea ce spune domnul Solomon Marcus. Şi voi spune și de ce. Dacă ar fi să introducem internetul în programa de învățământ, și încă din clasele primare sau chiar de la grădiniță,  înseamnă că în orice domeniu vom fi nevoiți să îl folosim, înseamnă că până la urmă trebuie să ne upgradăm cu toții, nu numai cei mici. Gândiți-vă la viitor: cum ar arăta lumea afundată în internet, cât de sec ar fi totul și unde mai punem că nu ar mai exista oameni care să creeze, de exemplu, haine, sau mobilier, sau orice lucru de care avem nevoie. Sunt oameni care fac lucrurile astea din plăcere, nu neapărat din obligație și nu și-ar fi descoperit talentul sau talentele dacă nu ar fi făcut ceva practic.

Imaginați-vă o lume unde copiii nu mai ies afară să se joace, deci socializarea este egală cu zero, o lume în care copiii nu mai vin la mami și la tati să le arate ce au desenat sau modelat la școală (poate doar în Paint, eventual), o lume plină de copii cu probleme de vedere, deoarece statul în fața calculatorului mai mult de o oră pe zi vine la pachet cu ochelarii. O altă problemă ar consta în dependența pe care o cauzează calculatorul, dar poate fi evitată dacă părinții nu le permit copiilor să petreacă în fața lui mai mult timp decât trebuie.

Internetul  nu ar trebui să stea la baza inițierii tinerelor minți. Este adevărat că ne ușurează cu mult munca, și mă refer în special la timp și, de ce nu, la comoditate, căci până la urmă ne este mult mai ușor să accesăm un site și să ne documentăm, decât să ne deplasăm până la biblioteca X, care este deschisă până la ora Y, când abia la ora respectivă scăpăm de la școală/muncă sau avem altceva mai important de făcut. Tot comoditatea, dar în sens negativ determină şi folosirea de către educatoare/învățătoare a jocurilor pe calculator în locul comunicării cu cei mici sau în locul jocurilor interactive.

Sunt de acord că avem nevoie de un upgrade, însă nu unul dus la extrem. O soluție ar fi introducerea unor programe virtuale care să atragă atenția elevilor și să îi facă să înțeleagă totodată lecția care le-a fost predată. Sunt prea multe informații inutile în programa de învățământ. În loc să se pună preț pe calitate, au ales să pună preț pe cantitate. Cu cât sunt mai multe informații introduse, cu atât mai mare este beneficiul pe care au impresia că îl aduc tinerelor minți. Ei bine, NU, domnilor!!! Este adevărat că nimănui nu-i place teoria, dar asta nu înseamnă că nu este folositoare; ea se leagă perfect cu practica. Fără teorie, practica nu își are rostul; până la urmă, teoria oferă răspunsuri care sunt folositoare practicii. De asemenea, inexistența practicii face teoria să devină inutilă, se transformă în niște răspunsuri la întrebări care nu aduc nici un folos sau mai bine zis la eliminarea întrebărilor, pentru că, fără practică, nu ne punem întrebări.

Soluția ar fi să gândim din toate unghiurile și nu să alegem varianta cea mai comodă nouă. Trebuie să îmbinăm trecutul cu viitorul prin luarea unor decizii acum, în prezent. Poate că este doar un vis frumos, să știu că, odată și odată, cei aflați la putere se vor gândi la educația copiilor și nu la propriile persoane, cum să arate că s-au ocupat cu ceva cât timp s-au aflat la putere.